cer_ce_tare
Freamăt
Thrill
RO
Acest experiment a pornit dintr-o curiozitate personală, mai veche decât proiectul care ia oferit, în cele din urmă, forma și contextul necesar pentru a exista. O anume întrebare nu mi-o puteam scoate din cap:
Ce se întâmplă atunci când dăm formă vizibilă unui lucru nevăzut?
Proiectul Arcei a apărut, în acest parcurs, ca un moment potrivit pentru materializarea acestei căutări. Dar relația dintre cele două trebuie înțeleasă mai degrabă ca o întâlnire decât ca o origine. Experimentul nu a fost conceput pentru a explica Arca și nici Arca nu este rezultatul experimentului. Cele două s-au întâlnit într-un anumit moment al cercetării și au făcut posibilă materializarea unei idei care, până atunci, exista doar ca intuiție.
EN
This experiment stemmed from a personal curiosity, older than the project that ultimately gave it the form and context needed to exist. One particular question kept lingering in my mind:
What happens when we give visible form to something unseen?
Along this journey, the Ark project emerged as a fitting moment to materialize this pursuit. Yet the relationship between the two should be understood more as an encounter than as an origin. The experiment was not designed to explain the Ark, nor is the Ark the result of the experiment. The two converged at a particular point in the research, making it possible to materialize an idea that, until then, had existed merely as an intuition.
RO
EN
Acest experiment a pornit dintr-o curiozitate personală, mai veche decât proiectul care ia oferit, în cele din urmă, forma și contextul necesar pentru a exista. O anume întrebare nu mi-o puteam scoate din cap: Ce se întâmplă atunci când dăm formă vizibilă unui lucru nevăzut? Proiectul Arcei a apărut, în acest parcurs, ca un moment potrivit pentru materializarea acestei căutări. Dar relația dintre cele două trebuie înțeleasă mai degrabă ca o întâlnire decât ca o origine. Experimentul nu a fost conceput pentru a explica Arca și nici Arca nu este rezultatul experimentului. Cele două s-au întâlnit într-un anumit moment al cercetării și au făcut posibilă materializarea unei idei care, până atunci, exista doar ca intuiție.
RO
EN
Un vas cu forma Arcei ține o peliculă de apă. Dedesubt, un difuzor transmite frecvențe diferite. Un fascicul de lumină traversează apa și se lasă purtat de ea, proiectând pe un perete din apropiere forme în continuă mișcare, ca o scriere temporară a ceea ce, altfel, doar se aude. În centrul experimentului se află trei elemente extrem de simple și, într-un anumit sens, primordiale: sunetul, apa și lumina. Fiecare aparține unei lumi fizice diferite, dar fiecare are capacitatea de a comunica. Sunetul este vibrație. Apa este un mediu care poate primi și face vizibilă această vibrație. Iar lumina funcționează ca un instrument de traducere. SUNET → VIBRAȚIE → APĂ → FORMĂ → REFLEXIE → LUMINĂ → IMAGINE Experimentul urmărește tocmai această succesiune de transformări. Sunetul trece printr-o serie de medii și schimbări: electricitate în vibrație, vibrație în mișcare a apei, mișcare în variație geometrică, variație geometrică în reflexie, iar reflexia în imagine.
- cer_ce_tare_001
- cer_ce_tare_002
- cer_ce_tare_003
- cer_ce_tare_001
- cer_ce_tare_002
- cer_ce_tare_003
RO
EN
Apa nu este doar un suport pasiv, ci un sistem dinamic care răspunde în propriul său mod la energia primită. Din acest punct de vedere, alegerea formei Arcei este esențială. Înainte de a fi o referință simbolică sau arhitecturală, ea este o geometrie - un cerc secționat, un fragment dintr-o formă primară. Pentru a înțelege acest lucru, comparația cu cercul este relevantă. Cercul are o simetrie radială perfectă. Centrul său organizează toate direcțiile, iar undele care se propagă într-un asemenea spațiu sunt condiționate de această simetrie. Există moduri de vibrație care se organizează concentric, radial sau prin combinații ale acestora, dar niciuna dintre direcții nu este privilegiată în raport cu celelalte. Cercul izolează fenomenul în perfecțiunea lui închisă. Arca introduce însă o asimetrie geometrică fundamentală: deși rămâne simetrică față de axa longitudinală, ea este elansată și dinamică. Are două capete care se apropie și se reunesc, iar limitele sale curbe definesc un spațiu alungit și direcționat. În locul unui centru dominant apare o axă dominantă. Aceasta geometrie organizează diferit mișcarea apei si generează apariția unor zone de interferență. Energia nu se distribuie intuitiv, ci urmează o logică proprie. Forma participă la fenomen. Ceea ce vedem este, într-un anumit sens, și răspunsul formei la vibrație. Proiecția pe perete este o rezultantă. Ea nu reprezintă apa, nici sunetul, nici lumina separat, ci întâlnirea lor: sunetul definește ritmul, apa definește forma, iar lumina o face vizibilă.
Instrument
Apparatus
RO
Un vas cu forma Arcei ține o peliculă de apă. Dedesubt, un difuzor transmite frecvențe diferite. Un fascicul de lumină traversează apa și se lasă purtat de ea, proiectând pe un perete din apropiere forme în continuă mișcare, ca o scriere temporară a ceea ce, altfel, doar se aude.
În centrul experimentului se află trei elemente extrem de simple și, într-un anumit sens, primordiale: sunetul, apa și lumina. Fiecare aparține unei lumi fizice diferite, dar fiecare are capacitatea de a comunica. Sunetul este vibrație. Apa este un mediu care poate primi și face vizibilă această vibrație. Iar lumina funcționează ca un instrument de traducere.
SUNET → VIBRAȚIE → APĂ → FORMĂ → REFLEXIE → LUMINĂ → IMAGINE
Experimentul urmărește tocmai această succesiune de transformări. Sunetul trece printr-o serie de medii și schimbări: electricitate în vibrație, vibrație în mișcare a apei, mișcare în variație geometrică, variație geometrică în reflexie, iar reflexia în imagine.
EN
A vessel shaped like the Ark holds a thin film of water. Beneath it, a speaker transmits varying frequencies. A beam of light passes through the water and is carried by it, projecting ever-shifting forms onto a nearby wall—like a transient script of what would otherwise only be heard.
At the heart of the experiment are three remarkably simple and, in a sense, primordial elements: sound, water, and light. Each belongs to a different physical realm, yet each possesses the capacity to communicate. Sound is vibration. Water is a medium that can receive and render this vibration visible. And light acts as an instrument of translation.
SOUND → VIBRATION → WATER → FORM → REFLECTION → LIGHT → IMAGE
The experiment traces precisely this sequence of transformations. Sound moves through a series of media and shifts: electricity into vibration, vibration into the motion of water, motion into geometric variation, geometric variation into reflection, and reflection into image.
cer_ce_tare_004- cer_ce_tare_005
- cer_ce_tare_006
- cer_ce_tare_004
- cer_ce_tare_005
- cer_ce_tare_006
Metodă
Method
RO
Apa nu este doar un suport pasiv, ci un sistem dinamic care răspunde în propriul său mod la energia primită. Din acest punct de vedere, alegerea formei Arcei este esențială. Înainte de a fi o referință simbolică sau arhitecturală, ea este o geometrie - un cerc secționat, un fragment dintr-o formă primară. Pentru a înțelege acest lucru, comparația cu cercul este relevantă. Cercul are o simetrie radială perfectă. Centrul său organizează toate direcțiile, iar undele care se propagă într-un asemenea spațiu sunt condiționate de această simetrie. Există moduri de vibrație care se organizează concentric, radial sau prin combinații ale acestora, dar niciuna dintre direcții nu este privilegiată în raport cu celelalte. Cercul izolează fenomenul în perfecțiunea lui închisă.
Arca introduce însă o asimetrie geometrică fundamentală: deși rămâne simetrică față de axa longitudinală, ea este elansată și dinamică. Are două capete care se apropie și se reunesc, iar limitele sale curbe definesc un spațiu alungit și direcționat.
În locul unui centru dominant apare o axă dominantă. Aceasta geometrie organizează diferit mișcarea apei si generează apariția unor zone de interferență. Energia nu se distribuie intuitiv, ci urmează o logică proprie.
Forma participă la fenomen. Ceea ce vedem este, într-un anumit sens, și răspunsul formei la vibrație. Proiecția pe perete este o rezultantă. Ea nu reprezintă apa, nici sunetul, nici lumina separat, ci întâlnirea lor: sunetul definește ritmul, apa definește forma, iar lumina o face vizibilă.
EN
Water is not merely a passive medium, but a dynamic system that responds in its own way to the energy it receives. From this perspective, the choice of the Ark’s shape is essential. Before being a symbolic or architectural reference, it is a geometry—a sectioned circle, a fragment of a primal form.
To understand this, a comparison with the circle is illuminating. The circle possesses perfect radial symmetry. Its center governs every direction, and the waves propagating within such a space are conditioned by this symmetry. Vibration modes organize concentrically, radially, or through combinations of the two, yet no single direction is privileged over another. The circle confines the phenomenon within its own closed perfection.
The Ark, however, introduces a fundamental geometric asymmetry: while remaining symmetrical along its longitudinal axis, it is slender and dynamic. It has two ends that converge and meet, and its curved boundaries define an elongated, directed space. In place of a dominant center emerges a dominant axis. This geometry reorganizes the water's motion, generating zones of interference. The energy does not distribute itself intuitively, but follows its own inherent logic.
The form actively participates in the phenomenon. What we see is, in a sense, the form’s own response to vibration. The projection on the wall is an outcome—a resultant. It does not represent the water, the sound, or the light in isolation, but their convergence: sound defines the rhythm, water defines the form, and light makes it visible.
- cer_ce_tare_007
- cer_ce_tare_008
- cer_ce_tare_009
- cer_ce_tare_007
- cer_ce_tare_008
- cer_ce_tare_009
Interfețe
Interferences
RO
Experiența este aproape sinestezică. Un simț devine suport pentru informația provenită din altul. Auzul și văzul sunt puse în contact printr-un mediu intermediar, iar relația dintre ceea ce auzim și ceea ce vedem este mediată de un lanț cauzal real.
Printr-o lentilă semiotică, relația dintre sunet și imagine depășește simpla percepție și devine una de interpretare. Imaginea proiectată funcționează ca semn al sunetului, asociat și îmbogățit cu sens.
Odată ce fenomenul este observat, apare inevitabil întrebarea asupra frumuseții lui. Totuși, un pattern de apă nu se formează pentru a fi frumos. O frecvență nu are o intenție estetică. Lumina nu știe ce imagine produce. Această tranziție de la fizică la percepție și apoi la expresie este un proces ce ne aparține și una dintre mizele expoziției.
Să permită ca ceea ce este înțeles rațional să fie, în același timp, experimentat sensibil.
Poate imaginea sunetului să producă aceeași emoție ca sunetul insuși?
EN
The experience is almost synesthetic. One sense becomes a substrate for information originating in another. Hearing and sight are brought into dialogue through an intermediary medium, and the relationship between what we hear and what we see is mediated by an authentic causal chain.
Viewed through a semiotic lens, the relationship between sound and image transcends mere perception, evolving into one of interpretation. The projected image operates as a signifier of the sound—associated with it and enriched with meaning.
Once the phenomenon is observed, questions regarding its beauty inevitably arise. Yet a water pattern does not form with the intention of being beautiful. A frequency holds no aesthetic intent. Light has no awareness of the image it casts. This progression from physics to perception, and ultimately to expression, is a process unique to human consciousness—and one of the central stakes of this exhibition:
To enable that which is rationally understood to be, at the very same time, sensibly felt.
Can the image of sound evoke the same emotion as sound itself?
cer_ce_tare_010- cer_ce_tare_011
- cer_ce_tare_012
- cer_ce_tare_010
- cer_ce_tare_011
- cer_ce_tare_012
Chora
Chora
RO
Sunetul, apa și lumina se află intr-o relație de interdependență. Sunetul are nevoie de un mediu pentru a deveni observabil. Apa are nevoie de vibrație pentru a-și schimba starea. Lumina are nevoie de suprafață pentru a crea imaginea. Vorbim despre transformare, dar și despre condițiile necesare ei. Pentru ca un lucru să devină altceva, are nevoie de un mediu, de un spațiu de tranziție, de un loc în care schimbarea să se întâmple.
In lucrarea sa Timaios, Platon introduce conceptul de chora - ca receptacul, spațiu intermediar, mediu care primește și face posibilă inființarea lucrurilor. Nu este forma însăși și nici materia în sens simplu, ci condiția în care ceva poate deveni. In mod analogic, apa devine mediul în care un fenomen invizibil căpăta formă. Primește amprenta sunetului, o transformă în geometrie temporară și o da mai departe luminii. Apa nu este nici sursa, nici rezultatul final.
Este locul transformării.
EN
Sound, water, and light exist in a relationship of mutual interdependence. Sound requires a medium to become observable. Water requires vibration to alter its state. Light requires a surface to create an image. We are speaking here of transformation, but also of the conditions essential to it. For something to become something else, it requires a medium—a transitional space, a site where change can take place.
In his dialogue Timaeus, Plato introduces the concept of chora—the receptacle, an intermediate space, a medium that receives and makes possible the coming-into-being of things. It is neither form itself nor matter in the ordinary sense, but rather the condition in which something can become. By analogy, water becomes the medium through which an invisible phenomenon takes on form. It receives the imprint of sound, translates it into temporary geometry, and passes it forward to light. Water is neither the source nor the final result.
It is the site of transformation.
RO
EN
Experiența este aproape sinestezică. Un simț devine suport pentru informația provenită din altul. Auzul și văzul sunt puse în contact printr-un mediu intermediar, iar relația dintre ceea ce auzim și ceea ce vedem este mediată de un lanț cauzal real. Printr-o lentilă semiotică, relația dintre sunet și imagine depășește simpla percepție și devine una de interpretare. Imaginea proiectată funcționează ca semn al sunetului, asociat și îmbogățit cu sens. Odată ce fenomenul este observat, apare inevitabil întrebarea asupra frumuseții lui. Totuși, un pattern de apă nu se formează pentru a fi frumos. O frecvență nu are o intenție estetică. Lumina nu știe ce imagine produce. Această tranziție de la fizică la percepție și apoi la expresie este un proces ce ne aparține și una dintre mizele expoziției. Să permită ca ceea ce este înțeles rațional să fie, în același timp, experimentat sensibil. Poate imaginea sunetului să producă aceeași emoție ca sunetul insuși?
cer_ce_tare_013
cer_ce_tare_014
cer_ce_tare_015
- cer_ce_tare_013
- cer_ce_tare_014
- cer_ce_tare_015
RO
EN
Expoziția păstrează deschis acest traseu între cercetare și experiență, și invită la investigarea unor intrebări cu sau fără raspuns. Există o imagine proprie fiecărei frecvențe sau imaginea este întotdeauna rezultatul mediului prin care trece? Există o corespondență între caracterul unui sunet și caracterul imaginii produse de el? Cum este influențată percepția noastră asupra unui sunet atunci cand îl și putem vedea? Putem percepe o contradicție între ceea ce vedem și ceea ce auzim? Poate aceeași informație senzorială să fie trăită diferit atunci cand este transmisă prin două simțuri? Ce anume privim de fapt? Și poate că, dincolo de toate acestea și multe altele, rămâne întrebarea cea mai simplă: dacă un sunet poate deveni apă, dacă apa poate deveni lumină, iar lumina poate deveni imagine, unde se termină un fenomen și unde începe altul? Poate că nu există, de fapt, o graniță clară. Există doar transformare.
RO
EN
Sunetul, apa și lumina se află intr-o relație de interdependență. Sunetul are nevoie de un mediu pentru a deveni observabil. Apa are nevoie de vibrație pentru a-și schimba starea. Lumina are nevoie de suprafață pentru a crea imaginea. Vorbim despre transformare, dar și despre condițiile necesare ei. Pentru ca un lucru să devină altceva, are nevoie de un mediu, de un spațiu de tranziție, de un loc în care schimbarea să se întâmple. In lucrarea sa Timaios, Platon introduce conceptul de chora - ca receptacul, spațiu intermediar, mediu care primește și face posibilă inființarea lucrurilor. Nu este forma însăși și nici materia în sens simplu, ci condiția în care ceva poate deveni. In mod analogic, apa devine mediul în care un fenomen invizibil căpăta formă. Primește amprenta sunetului, o transformă în geometrie temporară și o da mai departe luminii. Apa nu este nici sursa, nici rezultatul final. Este locul transformării.
În loc de concluzie
In Lieu of a Conclusion
RO
Expoziția păstrează deschis acest traseu între cercetare și experiență, și invită la investigarea unor intrebări cu sau fără raspuns.
Există o imagine proprie fiecărei frecvențe sau imaginea este întotdeauna rezultatul mediului prin care trece?
Există o corespondență între caracterul unui sunet și caracterul imaginii produse de el?
Cum este influențată percepția noastră asupra unui sunet atunci cand îl și putem vedea? Putem percepe o contradicție între ceea ce vedem și ceea ce auzim?
Poate aceeași informație senzorială să fie trăită diferit atunci cand este transmisă prin două simțuri?
Ce anume privim de fapt?
Și poate că, dincolo de toate acestea și multe altele, rămâne întrebarea cea mai simplă: dacă un sunet poate deveni apă, dacă apa poate deveni lumină, iar lumina poate deveni imagine, unde se termină un fenomen și unde începe altul? Poate că nu există, de fapt, o graniță clară.
Există doar transformare.
EN
The exhibition keeps this path between inquiry and experience open, inviting the investigation of questions—with or without definitive answers:
Does each frequency possess its own intrinsic image, or is the image always the product of the medium through which it travels?
Is there a correspondence between the character of a sound and the character of the image it generates?
How is our perception of a sound altered when we are also able to see it? Can we sense a contradiction between what we see and what we hear?
Can the very same sensory information be experienced differently when channeled through two distinct senses?
What, in truth, are we looking at?
And perhaps, beyond all these questions and many others, the simplest one remains: if sound can become water, if water can become light, and light can become image, where does one phenomenon end and another begin?
Perhaps, in fact, there is no clear boundary.
There is only transformation.
Recunoștință
Gratitude
Freamăt
Alexandru Mihai Popescu
Bogdan Gheorghiu
Lucian Stan (basul blând)
Ghidare
Dan Ionescu
Pregătire
Ioan Popescu—tată
Mihai Beniog – profesor de fizică
Mihai Bercea – prieten vechi
Instigare
George Pleșcan – artist
Execuție
Ionuț Barbu
Alexandru Mihai Popescu
Filip Letinu
Andrei Rusu
Narcisa Motorgeanu
© 2026
Ioan Vodă Caragea 24B
Sector 1—București
info@arhitectiasociati.ro
© 2026
Ioan Vodă Caragea 24B
Sector 1—București
info@arhitectiasociati.ro
© 2026
Ioan Vodă Caragea 24B
Sector 1—București
info@arhitectiasociati.ro
Ioan Vodă Caragea 24B
Sector 1—București
info@arhitectiasociati.ro